Programul “Îngrijiri la domiciliu” este un serviciu social destinat persoanelor vârstnice pentru a le ajuta să depăşească situațiile de dificultate, prevenind excluziunea socială și promovând incluziunea. Personalul calificat oferă sprijin personalizat, astfel încât beneficiarii să rămână în mediul lor familial, înconjurați de amintirile prețioase.
S. A. se simțea copleșită de singurătate și neputință. Cu sănătatea în declin, păstrarea casei curate devenise o sarcină imposibilă. „Mi-a fost tare jenă și rușine să cer ajutorul cuiva, să intre în casa mea, pentru că din cauza sănătății nu mai reușesc să păstrez casa curată”, povestește ea. Singurătatea o apăsa din ce în ce mai mult, iar lipsa unui sprijin era din ce în ce mai greu de suportat.
Cănd a aflat de programul “Îngrijiri la domiciliu”, viața i s-a schimbat radical. Un asistent dedicat a început să o viziteze cu regularitate, oferindu-i nu doar ajutor la menaj și cumpărături, ci și un strop de căldură umană prin conversațiile zilnice. „Acum sunt foarte recunoscătoare că am un sprijin. Mai port o conversație. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ajutorul de la Caritas”, spune S. A. cu ochii plini de recunoștință.
Aceeași mână de ajutor s-a întins și către N. E., o femeie singură și bolnavă. „Greu găsesc oameni care să mă ajute la necaz”, spune ea. Ajutorul venit prin programul “Îngrijiri la domiciliu” i-a redat liniștea. Acum, are sprijin la spital, la cumpărături și la farmacie, ceea ce înseamnă o povară mai puțin de purtat.
Pentru A. I., programul nu este doar un sprijin pentru mama sa, ci și pentru ea. „Mama mea are 93 de ani. Nu a ieșit din casă de ani de zile. O vizitez zilnic, deși îmi este foarte greu cu serviciul. De aceea, personalul Caritas este un sprijin foarte mare pentru mine”, mărturisește ea. Dimineța, un asistent vine să-i dea medicamentele, să-i încălzească micul dejun și să o ajute la îngrijirea personală. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”, adaugă A. I.
Aceste povești sunt doar câteva exemple ale impactului profund pe care programul “Îngrijiri la domiciliu” îl are asupra vieților beneficiarilor. Mai mult decât un serviciu social, acesta este o punte de speranță și umanitate pentru cei care, altfel, s-ar simți singuri și neajutorați.
