Sprijin pentru refugiați și imigranți

“Sprijin pentru Refugiați și Imigranți”

Prin programul „Sprijin pentru Refugiați și Imigranți” ajutăm persoanele care au fost nevoite să își părăsească țara de origine, oferindu-le sprijin în procesul de integrare în societatea românească. Prin intermediul acestui program refugiații și imigranții beneficiază de asistență în găsirea unei locuințe, obținerea unui loc de muncă și acces la cursuri de limba română.

Activitățile se desfășoară în două locații: „Centrul de Sprijin pentru refugiații din Ucraina” din curtea parohiei Bărăția și „Centrul educațional pentru copii preșcolari refugiați din Ucraina” din cartierul Bucureștii Noi. În cadrul programului de sprijin, persoanele refugiate primesc servicii sociale pentru a ajuta adulții și copiii să se adapteze în noul mediu.

Centrul educațional pentru copiii refugiați din Ucraina este destinat copiilor cu vârste între 3 și 7 ani. Acesta a fost înființat la cererea părinților care au fost sprijiniți în găsirea unui loc de muncă, pentru a lăsa copiii într-un mediu sigur. În prezent oferim servicii de logopedie și activități educative, cu ajutorul personalului calificat.

Pentru copiii care frecventează cursurile școlare din clasele I-IV din școlile românești a fost înființat și „Centrul de zi pentru copii preșcolari refugiați din Ucraina” cu program de funcționare zilnică de patru ore. Personalul calificat al acestui centru sprijină copiii în întelegerea materiei predate la școală,îi ajută să-și îmbunătățească cunoștințele de limba română și matematică, iar complementar participă și la un curs de limbă ucraineană. În prezent un numar de 26 de copii sunt înscriși în acest program.

Date de contact:
Strada Bărăției 27, București 030167

E-mail: centrulderesurse@caritasbucuresti.org

Telefon: 0752 209 278