Întâlnirea organizațiilor caritativ-religioase din cadrul Bisericii Catolice

Întâlnirea organizațiilor caritativ-religioase

2 octombrie 2025 – Muzeul Arhidiecezan, București

În data de 2 octombrie 2025, Asociația Caritas București a organizat, la inițiativa ÎPS Aurel Percă, o masă rotundă dedicată organizațiilor, mișcărilor și congregațiilor cu activitate caritativă din cadrul Bisericii Catolice.

Întâlnirea organizațiilor caritativ-religioase, desfășurată la sala Muzeului Arhidiecezan, a avut ca scop consolidarea relațiilor și cooperării între organismele sociale active în Biserică, pentru a susține o mai bună coordonare a activităților caritative și pentru a crește impactul acestora în comunitate.

La întâlnire au participat reprezentanți ai 17 organizații și congregații cu activitate caritativă:

  • Asociația Caritas București

  • Asociația „Ateliere Protejate”

  • Asociația Don Orione

  • Asociația Opera Don Guanella

  • Asociația Centru „Sfânta Cruce”

  • Asociația FDP – Protagoniști în educație

  • Serviciul Iezuiților pentru Refugiații din România (JRS România)

  • Carmelitanele Misionare (CM)

  • Surorile Carității ale Sfintei Ioana Antida Thouret (SCSJA)

  • Franciscanele Misionare din Assisi (SFMA)

  • Ordinul Fraților Minori Conventuali (OFMConv)

  • Ordinul Franciscan Secular

  • Congregația Misionarele Carității (MC)

  • Congregația Misionarii Carității

  • Comunitatea Magnificat

  • Comunitatea Papa Ioan al XXIII-lea

Dialog și cooperare pentru impact mai mare în societate

Discuțiile din cadrul mesei rotunde au atins teme esențiale precum cunoașterea reciprocă a serviciilor sociale oferite de organizațiile catolice, provocările actuale din domeniul social-caritativ, oportunitățile de cooperare, precum și sursele de finanțare disponibile pentru proiecte în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Participanții la întâlnirea organizațiilor caritativ-religioase au subliniat nevoia de colaborare continuă între organizațiile catolice și deschiderea spre parteneriate interconfesionale și instituționale, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor tot mai complexe ale comunităților.
S-a discutat, de asemenea, despre crearea unei rețele de voluntari, indispensabilă pentru desfășurarea și optimizarea activităților fiecărui centru, și despre identificarea unor noi surse de finanțare și sponsorizare, care să susțină extinderea inițiativelor existente.

O misiune comună pentru binele celor vulnerabili

întâlnirea organizațiilor caritativ-religioase a fost un pas important în direcția unei cooperări mai strânse, reafirmând angajamentul comun de a oferi sprijin concret celor mai vulnerabili membri ai societății.

Asociația Caritas București mulțumește tuturor participanților pentru implicarea și deschiderea de a lucra împreună în spiritul solidarității și al binelui comun.

Mulțumim tuturor celor care, prin munca și misiunea lor, aduc speranță și susținere celor nevoiași, oferind, zi de zi, o mărturie vie a solidarității și a iubirii creștine.

Distribuie:

  • colaborare
  • organizații caritativ-religioase
  • parteneriat